Rubrica "Românul lunii"

Românul lunii noiembrie – Octavian Soviany și personajul său “fioros”, Kostas Venetis

Luna noiembrie ne aduce la rubrica Românul lunii un om deosebit: unul dintre cei mai valoroși scriitori contemporani (în umila mea opinie) – poetul, romancierul, eseistul și dramaturgul Octavian Soviany.

Găsiți mai jos, recenzia mea la cartea dumnealui –  Viața lui Kostas Venetis:

Viata-lui-Kostas-Venetis-Soviany-624x464

(Sursă imagine – www.bookaholic.ro)

Când am ţinut  în mâini romanul Viața lui Kostas Venetis semnat de Octavian Soviany, am intuit  – privindu-i coperta înfăţişându-l pe unul din acei monomani pictaţi de Gericault în cunoscuta serie de portrete ale unor alienaţi mintal – o proză pe cât de tenebroasă, pe atât de captivantă (fiind influenţată poate, atât de numele carismatic Venetis, dar şi de lectura anterioară a poeziilor semnate de acelaşi autor).

Parcurgerea acestei cărţi – împletire de bildungsroman şi anti-hagiografie  stropită din belşug cu un decoct de calofilie arhaizată  – sau mai bine zis „pipăirea” acestui „corp”  alcătuit din cinci capitole intitulate sugestiv  Picioarele, Pântecele, Inima, Capul  şi Coroana, mi-a confirmat suspiciunea iniţială: mă confruntam într-adevăr  cu una dintre cele mai bulversante şi mai bine ticluite poveşti  pe care am citit-o in ultimii ani în spaţiul prozei mioritice contemporane.

Viaţa lui Kostas Venetis  nu este o carte pentru pudibonzi.  Nici pentru bigoţii mereu gata să scoată spada în numele moralei creştine, nici pentru filistinii aseptizaţi  în rarefiatul aer academic, filistini pentru care limbajul licenţios întruchipează urzica supremă. Pentru mic-burghezele homofobe, pline de evlavie, care îşi numesc părţile intime cu tot soiul de diminutive pufoase roşind feciorelnic… cu atât mai puțin.

Viaţa lui Kostas Venetis este o carte pentru cititorii care sunt dispuşi să accepte că în fiecare om există o „doză” de Kostas Venetis. Romanul lui Soviany îţi lasă această senzaţie tulburătoare că nu eşti Tu cel care citeşte povestea, ci mai degrabă, Povestea este cea care te citeşte pe tine răscolindu-ţi gunoiul de sub preşul subconştientului.

Colaj de scabrozităţi în accepţia multora,  pornografie şi violenţă gratuită pentru alţii, remarcabil etalon de măiestrie  scriitoricească în viziunea altora, Viaţa lui Kostas Venetis va fi probabil de-acum încolo, un veşnic prilej de polemică ce-i va diviza  pe cititori în două tabere: cei care-l acceptă pe antieroul Kostas Venetis fără să emită judecăţi de valoare, îndrăgostindu-se definitiv de el şi cei care-l vor detesta cu înverşunare exilându-l  într-un soi de leprozerie concepută special pentru  personajele literare capabile să lovească insidios la temelia bunelor moravuri.

Însă acest picaro cu sânge fierbinte şi  trufaş  de grecotei,  nu aşteaptă din partea noastră nici acceptare, nici respingere (aşa cum el însuşi constată, undeva, pe la începutul poveştii, cu detaşarea damnatului care şi-a înţeles destinul şi l-a transgresat):

„Eu, Kostas Venetis, n-am avut parte de dragostea nimănui şi nimeni n-a avut parte de dragostea mea, căci aşa a fost voia lui Dumnezeu.”

Dar cine este Kostas Venetis ? Cine este acest bărbat feroce şi uscat căruia boala nu reuşeşte să-i înfrângă spiritul  luciferic şi dorinţa arzătoare de a lăsa în urmă povestea-i  teribilă, creuzet în care sunt amestecate de-a valma, atrocităţi,  abjecţii şi uneori, flashuri de sensibilitate? Flashuri ce aruncă asupra decorului grotesc  câteva raze de lumină: Venetis ne arată din când în când o faţetă nebănuită a  personalităţii sale; se dovedeşte a fi permeabil la emoţii înalte – este capabil să simtă dragoste şi admiraţie pentru o altă fiinţă umană chiar dacă va nega asta cu înverşunare (de pildă, relaţia sa cu prinţul Rudolf  von Habsburg); se lasă sedus de muzică şi uneori, de fumuseţea acestei lumi care l-a marginalizat mereu.

Firul poveştii îl urmăreştepe Kostas din bătrâna Grecie până în România, Franţa şi Austria într-o Europă de secol  XIX cu o societate decadentă şi crudă prin care personajul se strecoară cu graţia unui tigru, deopotrivă prădător şi victimă, sfâşiind şi lăsându-se sfâşiat într-un sado-masochism legitimat de faptul că el, Kostas Venetis este pecetluit „cu ceara neagră a sodomiei” chiar de pronia divină. Personajul îşi poartă stigmatul cu trufie, îmbrăţişează fărădelegea cu pasiunea îndrăgostitului, se abandonează păcatului  fără nici o urmă de regret. Îşi asumă rolul de „arhiereu” al Răului  cu o abnegaţie care, dacă nu ar fi pusă în slujba a tot ceea ce este negativ, ar fi poate demnă de admiraţie.

Femeile în viziunea lui Kostas, aparţin unui univers mundan ; sunt asociate cu moartea şi putrezicunea – de la mama vulgar-perfidă care generează în copilul Venetis complexul Oedip, până la Kiva şi pulpele sale rubensiene, Iepuroaica, Frosa, Măcelăreasa –  figuri feminine abrutizate pe care Kostas le prezintă în haşuri grosolane. Fac excepţie micuţa BiulBiul, personaj oarecum neverosimil, nufăr delicat respirând aerul pestilenţial  al mlaştinei din care s-a născut şi care o va înghiţi fără milă, „Nemţoaica” – iubitul cu gene blonde şi scribul neostoit (Kostas îi dictează memoriile acestui băiat faţă de care  manifestă uneori  o stranie afecţiune paternă amestecată cu violenţă).

Bărbaţii care îi marchează într-un fel sau altul existenţa se împart în două categorii: Kir Apostolis, argatul Vanghelis, beizadea Mihalache, Abdulah proprietarul de şerpi  –  brutele cu apucături de satrap. Yussuf si signor Pellegrino – efigiile rafinamentului aristocrat şi a obsesiilor sexuale.

Asemeni pânzelor semnate de Bosch, Bruegel sau Goya, cartea lui Soviany are darul de a deconcerta  cititorul prin scenele  groteşti, personajele dezaxate şi gestica lor violentă.

Ca poftă de viaţă, impetuozitate, recalcitranţă şi frivolitate, Venetis are ceva din Zorba lui Kazantzakis, iar prin sadism şi perversitate,  pare a fi reîncarnarea Marchizului de Sade. De altfel, Soviany alege ca motto pentru romanul său, un citat din Sade lăsându-ne să înţelegem că scrierile marchizului i-au influenţat condeiul într-o oarecare măsură.

Viaţa lui Kostas Venetis este o alegorie  pentru spiritul uman care trebuie să se supună mai întâi legilor materiei, materie care la rândul ei trebuie să decadă în cele mai joase sfere pentru a  redeveni spirit. Transcenderea răului prin rău, iată miza romanului .

„ Mi-am amintit despre cercul care se învârte înainte şi înapoi şi am priceput că totul se face în lume prin lucrarea celor zece puteri care izvorăsc din Cel Nesfârşit, binecuvântat fie-i Numele. Iar omul e alcătuit tot din aceste puteri: în picioare e Temelia, Slava Pământească în Pântece. Lumina – în inimă, Coroana Sfinţeniei (care pe evreieşte se zice Kether) – în creştetul capului, unde se face nunta Mirelui cu Mireasa.

Cercul e prins între cele două mâini ale lui Dumnezeu; mâna care apucă şi mâna care sloboade.

Cuvântul pleacă din gura lui Dumnezeu, e spânzurat pe Crucea Materiei şi se întoarce înapoi în gura lui Dumnezeu.

Fiecare din noi purcede din Spirit şi se întoarce în Spirit.”

Un roman tulburător, scris desăvârşit, o frescă terifiantă care te îngenunchează şi te lasă cu o mie de întrebări pentru soluţionarea cărora o viaţă de om nu va fi niciodată suficientă.

La final, nu pot decât să spun: Chapeau Soviany.

© Ionela Chiru

 

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s