Moldova, colț de rai

Crăciun altfel în Țara Hangului și Tarcău. Hălăduieli pe coclauri de munte

A  venit și Crăciunul într-un sfârșit. Nu așa cum îl aștepta toată lumea, cu zăpadă și ger, ci cu un aer primăvăratec  de puștoiacă în pantaloni scurți.

Mă alint de ceva vreme pe lângă camaradul meu – vreau și vreau la munte de Crăciun (de parcă n-am sta la munte oftează el , cedând totuși destul de repede poftelor mele de copchil  plimbăreț). Așa că iată-ne pe coclauri, cu ceva colinde pe fundal și peisajele fără zăpadă derulându-se lin dincolo de geamul mașinii.

Dacă n-ar fi decembrie și început de Crismăs aproape că ai jura că vine 8 Martie sau măcar Paștele. Al Cailor sau al Blajinilor, nu mai contează. Un cer cristalin și un soare prea galben și prea rotund deasupra brazilor verzi transformă totul într-o vedere numai bună de pus în cutia poștală pentru rudele de la șes.

Întâmplarea – fericită de altfel – face ca familia camaradului meu să dețină o casă de vacanță și ceva teren într-o zonă pe care eu o găsesc  pur și simplu strivitor de frumoasă (în sălbăticia sa de coclau de munte mixat cu lac și păduri de conifere).

balcon 2

28

(priveliște spre lacul Izvorul Muntelui și Ceahlău de pe balcon)

Zona asta binecuvântată poartă numele de Țara Hangului. Pe principiul Țării Oașului, Zarandului etc. O zonă etnografică ce cuprinde comunele Hangu, Poiana Teiului, Grințieș și Ceahlău. Despre Grințieș am vorbit deja într-un articol.

Toate localitățile astea de pe marginea lacului de acumulare Bicaz (sau lacul Izvorul Muntelui) au în spate  o poveste destul de tristă. Comuniștii au demarat monstruozitatea asta de proiect – barajul Bicaz –  prin 1950. Au murit mulți deținuți politici la ridicarea monstrului de ciment care ține piept unei cantități uriașe de apă. Legendele spun că dacă s-ar rupe barajul de la Bicaz, apa ar acoperi turnul lui Ștefan (Piața Domnească) din Piatra Neamț. Tot legendele spun că pe fundul lacului ar exista lostrițe uriașe care răstoarnă bărcile și înghit pescarii.

Biserica din Hangu a fost dinamitată (cel care a făcut asta ar fi murit în chinuri, paralizat – așa spun bătrânii) și ruinele ei se mai văd când scade lacul.

Ceea ce acum este fundul lacului, era pe vremuri o întindere înțesată cu vetre de sat. Barajul Bicaz a forțat oamenii din satele cu pricina să-și care morții din cimitire, casele și tot avutul aiurea, pe obcinile din apropiere.  Casele din bârne au fost dezmembrate și numerotate bucată cu bucată pentru a fi (re)alcătuite sus, pe dealuri.  Osemintele celor dragi – îngropate în pământ nou.

Oamenii ăștia au fost (și rămân) Strămutații. Cu greu s-au lăsat convinși răzeșii să-și părăsească gospodăriile. Refuzau cu îndârjire pământul oferit de comuniști pe alte coclauri (Bărăgan, Huși sau Vaslui). Se spune că au fost strămutate întâi bisericile, iar oamenii, urmând credința strămoșească, le-au urmat.  N-au plecat la dracu-n praznic, ci s-au mutat deasupra apelor. Tot pe munții lor dragi, tot pe glia străbunilor. Se mai spune că au fost strămutați aproximativ 18.760 de oameni pentru a se închide barajul și a se forma lacul de acumulare.

Așa că toată frumusețea asta pe care o admir acum de la balcon a fost clădită pe sacrificiul a sute de familii. Nu ai cum să privești toată întinderea asta de apă fără să ți se facă pielea de găină. Frumusețea acestui lac te încântă și te înspăimântă deopotrivă.

33


Există și o latură pozitivă în toată strămutarea asta a satelor pe dealuri. Priveliștea pe care o au localnicii acestor sate de munte este spelndidă. Probabil că locuind zi de zi aici, oamenii locului s-au blazat și nu se mai prăpădesc de încântare la vederea peisajului. Însă eu nu încetez să rămân fără aer când privesc Ceahlăul care se înalță falnic direct din apele lacului. Indiferent de anotimp, panorama se ridică la înălțimea unui peisaj din Elveția. Aș spune chiar că pe alocuri îl depășește.

12

Regret că nu este zăpadă. E frumos și așa, cu soare și iarba încă verde ici colo. Însă când zăpada acoperă muntele și brazii ești captiv într-un basm și arunci de bunăvoie cheia în lac. N-ai mai pleca niciodată de aici.

Dimineața, când soarele începe să topească bruma de pe buruieni, eu o iau la picior pe coclaurii din spatele casei. Cu cât urci mai sus, cu atât ți se deschide în fața ochilor o priveliște mai amplă și mai impresionantă.

Cred cu tărie că singurul loc unde te poți conecta într-un fel sau altul cu cerul este în astfel de locuri ireale. Pe coama unui deal abrupt, sub crengile unui stejar, stau pe un petec de mușchi și privesc toată nebunia asta care mă lasă fără aer.

Jos, spre vale, case de munte răzlețite atât cât trebuie. Căpițe de fân prin grădini și turme de oi. O bisericuță din lemn profilându-se pe cerul fără pată. Pădurea de brazi coborând spre lac și luciul apei în care se reflectă munții. Apă cât vezi cu ochii până hăt-departe. Ceva zăpadă pe creste. Unul din puținele momente din viață când simți nevoia să faci pace cu toată suflarea și cu pământul întreg.

21

18

Și atârnă peste toate o pace argintie străpunsă ici colo de fuioare de fum. Mai latră un câine, mai behăie turmele, mai cântă o pasăre. Un om dă binețe altui om. Eu stau ca Buddha sub stejar și-mi halesc ardelenește felia de fericire. O ard zen și visez la cartofi copți pe plită.

49

Cobor spre casă să-mi fac pofta. Lângă casa nou construită este casa veche a bunicilor. Încă nu a fost demolată. Probabil că se apropie de un secol. Casă din bârne cu un hol și două odăi. Cu cergi țesute pe pereți și sobă din aia de pe vremuri. Casă strămutată. Îmi place așa de mult casa asta încălzită cu foc de lemne și miros de lucruri vechi încât vreau să dorm aici. Prilej pentru Bubu să bodogănească în barbă – încălzise deja casa nouă. Dar parcă e mai bine aici, cu mirosul cartofilor copți pe plită și a cârnaților pe țepușă rumeniți pe jar.

Am și eu o slăbiciune mare de tot: mă dau în vânt după cartofii copți pe plită. Toate fonfleurile din lume nu mă încântă cum mă încântă mâncarea asta austeră, cu gust simplu și bun. Și prentru că nu poți să-i pregătești oricând și oriunde – ai nevoie de logistică (nu știu cum aș putea să-i fac pe aragaz), cartofii ăștia copți sunt pentru mine o delicatesă. Mi se întâmplă uneori să-i caut înfrigurată prin meniul unor cîrciumi și atunci când îi găsesc mă bucur ca un plod care a descoperit țâța mă-sii prin straturile de haine.

Îmi torn un pahar de Grasă Blondă de Cotnari și privesc prin fereastră vârful Toaca.

Crăciunul meu nu are ghirlande, cozonac sau salată Boeuf. Nu are rude proaste și false sau prieteni pe care îi vezi o dată pe an. Nu are efuziuni false și pupături pline de salivă. Nu are poze pe Fakebook cu un cuplu lângă brad debordând de iubire și zâmbind fals în încercarea de a-și masca nefericirea (văd eu nașpa sau toate pozele de pe Fakebook sunt așa?) Nu are nici poze cu veșnica masă de Crăciun în familie unde se bea și se mânâncă exagerat și apoi încep reproșurile.

Cuplul perfect sau familia perfectă. Scoase de la naftalină de Sărbători, arborate cu ostentație în online și offline, apoi împachetate frumos în cutii pentru alte evenimente demne de pus pe Fakebook. O nuntă, o aniversare, un Paște sau un Revelion.

Crăciunul meu nu e perfect. Crăciunul meu miroase vag a portocală, a pui asudat la ceaun și a cartofi copți pe plită. A cârnați pe jar și a lemn de brad. Crăciunul meu e afară în vârf de obcini și prin păduri pustii. Nu lângă brad, ci printre brazi.

Crăciunul meu este motanul ăsta negru și dodoloț  venit aici de prin vecini și care acum toarce fericit în brațele mele.

Crăciunul meu e mai mult o anticipare a primăverii, cu 15 grade și haine lejere. Crăciunul ăsta nu e nici mai bun, nici mai rotund, nici mai sclipicios decât al altora. Va pleca așa cum a venit, discret și nostalgic.

Se va întoarce spre casă și va face popas în Tarcău. Tarcăul cu pârâul lui care a sculptat stâncile și pietrele cu o mână de artist. Dacă vreodată sunteți prin zonă și aveți vreme de hălăduit faceți traseul Tarcău-Ardeluța. Treceți prin Cazaci și Brateș și bucurați-vă de peisaj. Unde vezi cu ochii pădure și iar pădure, plus pârâul ăsta fantastic pe marginea căruia veți găsi pensiuni și cabane. Valea Tarcăului este cunoscută mai mult de oamenii din zonă și mai puțin de marea masă a turiștilor. Mare păcat pentru că zona are un potențial turistic uriaș ( ca și Țara Hangului).

O promovare insuficientă a acestor locuri atât de frumoase și tihnite ține turistul departe. Uneori și un ușor snobism tipic românesc – de ce să mă duc la Tarcău sau în Țara Hangului dacă pot să merg la Sinaia sau Poiana Brașov? Sau poate la Durău sau Vatra Dornei? Fără exagerare, zona Tarcău-Ardeluța dă clasă altor locuri turistice prin liniște, peisajul încă intact, natura sălbatică și șoseaua excelentă care leagă cele două localități. Dacă drumul dinspre Bicaz spre Țara Hangului lasă de dorit (nu e de speriat, dar vei întâlni destul de multe hârtoape), cel din Tarcău este neted  ca-n palmă.

5

4

În plus, în Tarcău poți găsi Muzeul de Artă dedicat “doamnei acuarelei românești”, Iulia Hălăucescu. Un alt aspect pentru care este faimos Tarcăul este faptul că a fost declarat locul cu cel mai pur și curat aer din România.

Cred și eu, la cât amar de pădure de brad are zona asta! Celor de aici le pică (la propriu) pădurea în cap. Cum spuneam, există posibilități de cazare pentru toate gusturile și buzunarele: pensiuni mai mari și mai mici, mai luxoase sau mai modeste. Un simplu search pe Google sau pe Booking vă va ajuta să alegeți în funcție de preferințe. O pensiune deschisă recent este Maieruș, în Brateș. Piscină, iaz cu pescuit sportiv etc.

87

Același lucru este valabil și pentru Țara Hangului. Între Bicaz și până spre Durau sunt suficiente pensiuni pentru a satisface toate gusturile. Dacă e să fac o recomandare de locație (cu un subiectivism asumat desigur) aș recomanda localitatea Ruginești cu pensiunile din zonă. Priveliștea spre lac este fantastică (pensiunea La Bunica de pildă).

9

În Buhalnița există o pensiune care oferă inclusiv posibilitatea de a practica sporturi nautice pe lac (pensiunea Lostrița).  Tot în zonă este și păstrăvăria Potoci plus Complexul Turistic Naval Bicaz (plimbări cu vaporașul bla bla).

Partea mișto e că Țara Hangului este destul de aproape de cele mai frumoase locuri din zona Moldovei: Cheile Bicazului, Durău, Vatra Dornei, Mănăstirile Moldovei , Cetatea Neamțului, Zimbrăria etc.

Dacă vrei drumeții prin natură, Ceahlăul, pădurile și obcinile oferă trasee frumoase, perfecte pentru ars caloriile. Vară sau iarnă e la fel de frumos. Dacă ești un turist mai comod și vrei plajă, dat cu barca etc., poți alege pensiunile de lângă lac. Asta vara. Iarna doar te uiți  la soare și faci bezele :).

41

43

40

Sunt câteva bisericuțe frumoase în Țara Hangului care merită văzute. Nu le ratați dacă sunteți pe coclaurile cu pricina. Mai toate localitățile au biserici interesante. Eu am fost la cea din lemn din Grozăvești. Nu pentru că aș fi vreo religioasă habotnică. Dimpotrivă :)))) Sunt pur și simplu interesată de arhitectură, picturi, obiecte de cult etc. Dumnezeul meu locuiește mai mult în natură și mai puțin în biserici. Ușor panteistă viziunea mea, dar merge blană :))).

45

Cam asta cu hălăduitul pe coclauri de munte de Crăciun. În drum spre Piatra ne-am oprit la Pângărați să vedem lebedele de pe lac. O frumusețe! (Faceți popas și aici dacă sunteți în zonă)

2

1

Sărbători Fericite tuturor în offline și la cât mai puține calorii!

© Ionela Chiru

PS: sorry pentru calitatea pozelor și a clipurilor – nu am scule de fotograf profesionist 🙂

 

 

 

4 thoughts on “Crăciun altfel în Țara Hangului și Tarcău. Hălăduieli pe coclauri de munte”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s